Book: "Maşina timpului" de H.G. Wells

"Maşina timpului" de H.G. Wells poate fi socotită o carte de căpătâi a literaturii SF, care îşi surprinde încă cititorii prin temă şi motive.

La o primă vedere, cele 118 pagini ale romanului nu par să aibă cine ştie ce acţiune. Romanul debutează cu o cină plictisitoare, la care participă mai mulţi savanţi, printre care şi "the time traveller"; niciun nume nu este însă dat. Dar pe măsură ce paginile trec, acţiunea devine din ce în ce mai palpitantă şi ai impresia că citeşti o carte ce a fost scrisă în prezent şi nicidecum de mai bine de 100 de ani. 

Lipsa numelui nu poate însemna decât că personajele prezente nu sunt de o însemnătate anume, ci pur şi simplu sunt; acţiunea nu se desfăşoară asupra lor în mod direct, deşi ele chiar sunt o parte integrantă a umanităţii, "rotiţe" care duc către apusul acesteia. 

Tema principală a romanului este degradarea speciei umane, pornind de la premize explicate de Charles Darwin în cărţile sale şi bineînţeles, de la tema preferată a autorilor de literatură SF: călătoria în timp". 

Călătorul, cu ajutorul maşinăriei sale neobişnuite, ajunge printr-un accident cu mii de ani în viitor, unde dă peste două specii de creaturi reduse din punct de vedere al capacităţilor cognitive, dar şi foarte diferite din punct de vedere fizic. Dintre cele două specii, îi preferă pe Eloi, cei de la suprafaţă, doar pentru simplul fapt că aceştia prezintă empatie, faţă de cei din rasa Morlok, ce aparţin de adâncurile pământului, şi care arată o cruzime animalică. 

Deşi Eloi sunt preferaţii săi, spune despre aceştia că sunt ca vitele; ştiu ce îi aşteaptă, însă nu recurg la niciun fel de mijloace pentru a riposta. Iar despre Morlok spune în sinea lui că le admiră cu desăvârşire partea tehnică pe care şi-au dezvoltat-o în subteran şi care i-au ajutat atât de mult timp să îşi menţină tunelele nesurpate.

Fiindu-i furată maşina timpului de către Morlok, călătorul se vede nevoit a lupta contra lor cu o armă primitivă: focul. Morlok, fiind o specie umanoidă, crescută în întunecimea tunelurilor rămase dintr-o veche Londră, odinioară aflată la zenit, dezvoltă o slăbiciune faţă de lumină, pe care călătorul o foloseşte în avantajul său. 

Cu toate şiretlicurile sale, şi aflat în încercarea de a-şi afla maşina timpului în tunelurile Morlokilor, călătorul este prins într-o capcană. Deşi râd zgomotos pe seama lui, călătorul se trezeşte faţă în faţă cu a lui maşină a timpului, pe care o reporneşte şi cu care pleacă până la capătul lumii, unde viitorul este şi mai sumbru. Găseşte un cer de culoare neagră şi cu un pământ pustiu, singurele vieţuitoare fiind doar nişte licheni de pe stâncile malului unei mări.

Neavând ce să facă în această lume, călătorul reversează parcursul temporar al maşinăriei până ce arhitectura începe să semene cu cea din timpul său. Ajuns înapoi în casa lui, le povesteşte celor invitaţi la cină prin ce anume trecuse, aducându-le ca dovadă două flori albe, culese de suprapământeana Weena. Nefiind crezut de nimeni şi neaparţinând lumii sale, călătorul se reîmbarcă în maşina timpului, pentru a-şi găsi o nouă lume, în care să trăiască. 

În concluzie, nu pot spune despre această carte decât că m-a răvăşit complet şi că o consider extrem de actuală. În termeni mai puţin academici, aş zice că este "Wow!". Detaliile din carte par atât de reale încât am avut impresia că citeam o carte adevărată, că aveam între palme mărturiile unui călător al timpului veritabil. H.G. Wells a dat dovadă de un talent covârşitor, de un realism nemaipomenit, deşi vorbim de o lucrare SF, şi de o formidabilă atenţie a detaliilor. Când toată lumea visa la un viitor vernian, el era cel care vedea o degradare continuă a lumii. 




Postări populare