O întâmplare cu o curea

Săptămâna trecută, am rămas puţin în stare de şoc. L-am văzut pe taică-meu zâmbind, în timp ce cobora scările cu cureaua mea în mână.
Faptul că tata zâmbea nu era ceva nemaivăzut, pentru că el are un simţ al umorului cum n-am văzut la nimeni. Ce m-a surpins a fost să-l văd cu cureaua mea de la Takko Fashion în mână. Cureaua mea maro, cu broderii magenta şi portocalii, ne-boring, pe care eu o lăsasem în găicile de la blugii cu care venisem de la Bucureşti. Scotocise, deci, după ea în şifonier, că acolo-mi lăsasem blugii. 
M-am gândit că poate nu ştia că aceea era cureaua mea şi mi-am zis să-i reamintesc.
- Hey, aia e cureaua mea. Ce faci cu ea?
- Am luat-o ca să măsor caneapeaua aia din casă de la mă-ta-mare. Vreau să văd dacă e mai mare ca aia din casă de la noi… că mă-ta zicea că nu e.

Direct facepalm. Mi-am dat seama că părinţii noştri au prea mult timp la dispoziţie uneori. 


giphy.com

Postări populare