ARTIST: Alter Sholem Kacyzne - scriitor evreu, critic, fotograf

1.     Copilăria

            Alter Sholem Kacyzne, fiul unei croitorese şi al unui zidar, s-a născut pe 31 mai 1885, în Vilnius, Lituania.
            A urmat cursurile unui heder, dar la vârsta de 14 ani, când a murit tatăl său, a renunţat la studii şi a fost trimis să locuiască cu rudele sale din Ekaterinoslav (sau Yekaterinoslav, astăzi Dniepropretrovsk, Ucraina), unde a stat timp de 11 ani. Cu toate aceste modificări din viaţa lui, Kacyzne a lucrat ca ucenic de fotograf şi, fiind autodidact, a devenit fluent în idiş, rusă, polonă, germană, franceză şi ebraică. Fotografiile aveau să-i asigure un trai decent.
            La început, Kacyzne a început să scrie în rusă. Apoi, a decis să-i trimită câteva dintre lucrările sale lui Shlomo An-ski, autorul piesei "Dybbuk" care, în acel moment, era editorul revistei ruseşti "Yevreisky Mir" ("Lumea evreiască").

2.     Tinereţea şi maturitatea

În 1909, când Kacyzne avea doar 24 de ani, An-ski a decis să-i publice două poveşti în "Yevreisky Mir". În acelaşi an s-a căsătorit cu Hannah Kachanov şi a descoperit lucrările lui Y.L. Peretz.
Unul dintre motivele pentru care Kacyzne a decis să se mute în Varşovia a fost pentru că îşi dorea să fie mult mai aproape de influenţa literară a lui Peretz. Un alt motiv este că, în acea perioadă, Varşovia era un oraş cultural bine dezvoltat din punct de vedere iudaic, ceea ce însemna că era un mediu propice dezvoltării lui Kacyzne ca şi scriitor. Citind lucrările lui Peretz, şi-a dat seama că trebuia să scrie în idiş, dar nu a făcut asta decât în 1918, după 3 ani de la moartea mentorului său, din resprect pentru acesta. Primele sale texte în idiş au apărut în volume colective în Vilnius şi Kiev. De altfel, lui i-au fost încredinţate administrarea şi publicarea moştenirii literare a lui Peretz.

2.1.                     Operele sale

Opera sa literară era vastă şi variată. Simpatizant al stângii, ca alţi contemporani ai săi, a scris în mod regulat şi publicat articole despre literatură, artă, teatru şi chestiuni sociale, în revista "Literarishe Bleter" ("Pagini Literare"), pe care a fondat-o împreună cu Yoshua Singer, Peretz Markish, Melech Ravitch şi Nachman Mayzel. Pe lângă aceasta a mai scris şi pentru revistele "Vilner Tog" ("Cotidianul Vilna") şi "Varshaver Shriftn" ("Scrierile Varşoviei").
În 1919 şi 1920 au fost publicate primele sale două cărţi: poemele dramatice "Der gayst der meylekh" ("Spiritul, Regele"), şi "Prometeus".
Kacyzne a menţinut o bună relaţie intelectuală cu An-ski, iar după moartea acestuia a completat şi editat ultima sa piesă neterminată, "Tog un nackt" ("Zi şi noapte"), iar acest proiect la determinat să scrie mai mult teatru.
În 1922 scrie "Arabeskn", o operă de debut, în care se reflecta ambiţia lui Kacyzne şi posibilitatea ca acesta să fi devenit un foarte bun autor.
În 1925, piesa sa "Dukus" ("Ducele") a fost jucată în Varşovia şi, datorită succesului său covârşitor, aceasta s-a jucat şi în Polonia, România şi chiar în Argentina. În același an i se naște o fiică, care se va numi Shulamit.
Hannah, Shulamit şi Alter Kacyzne

În 1926, piesa "Ducele" este publicată şi la fel şi piesa "Hurdus" ("Irod").
La sfârşitul anilor '20, Kacyzne a compus romanul său, în două volume, intitulat "Shtarke un shvakhe" ("Cel puternic şi cel slab; 1929-1930), iar în perioada 1934-1935 este redactor şef al cotidianului comunist "Der fraynd" ("Prietenul").
În 1936 publică volumul "Bladn un groteskn" ("Balade şi Lucruri Groteşti"), iar mai târziu scrie trei piese: "Dem yidns opere" ("Opera evreiască" - lucrare nepublicată în timpul vieţii sale), "Esther" (publicată în 1937) şi "Shvartsbard" (despre Sholem Schwartzbard, care îl asasinase pe naţionalistul uncrainian Symon Petliura în 1926 - lucrarea a fost publicată în 1939).
De asemenea, Kacyzne a tradus lucrări din rusă în idiş şi a scris scenariul pentru filmul "Der dibek" ("Dybbuk"; 1937), bazat pe lucrarea omonimă a lui An-ski.
De asemenea, a fost şi directorul literar al Teatrului Naţional Idiş, redactor al mai multor posturi de radio, membru al consiliului de directori al Societăţii de Scriitori şi Jurnalişti de Limbă Idiş şi preşedintele Clubului PEN de limbă idiş.

2.1.1.     "Dukus" ("Ducele")

"Ducele" este o dramă în patru acte, inspirată din legenda contelui Valentine Potocki, care, în secolul al XVIII-lea, s-a convertit la iudaism, sub numele de Avraam ben Avraam. Din cauza acestei convertiri, acest conte avea să plătească cu propria lui viaţă. Aceată piesă este cea mai cunoscută, cea mai publicată şi cea mai jucată piesă a lui Kacyzne.
Piesa a fost pusă pentru prima oară în scenă în Varşovia, de către Morevski, în Cracovia şi Danzig de către Jonas Turkow, iar în Argentina de către Rudolf Saslavski. Vilner Troupe a pus-o în scenă în România, Polonia, Letonia, Estonia şi Viena, iar în Statele Unite ale Americii, Joseph Buloff s-a ocupat de ea, sub numele de "Der Ger Tzedek" ("Dreptul convertit").
În introducerea piesei, Kacyzne a explicat că acest stil dramatic nu îi era necunoscut. "Când am scris în aceeaşi manieră "Spiritul, regele", "Prometeus" şi "Turnul Babel", aceste piese nu erau decât produsul scrisului la birou, un teatru pentru cititori. În acea perioadă, aveam o antipatie pentru scenă. Nu puteam să suport convenţiile teatrale existente, iar pentru o lungă perioadă de timp, teatrul a devenit pentru mine plictisitor. Şi nu numai pentru mine. Toate schimbările care au apărut în teatru în ultimii ani, toate explorările şi succesele diferitelor moduri de abordare ale direcţiei scenice sunt o mărturie a faptului că teatrul era, în acea vreme, într-o nevoie urgentă de împrospătare"[1]

2.1.2.     "Hordus" ("Irod")

"Hordus" este o tragedie istorică, în versuri, scrisă în stil shakespearean, formată din cinci acte şi nouă scene. În aceasta Kacyzne descrie conflictele interne ale unei personalităţi puternice, care crede că îi este destinat să conducă, dar care este incapabil să câştige afecţiunea poporului. Supuşii săi sunt conştienţi că liderul lor este supus Romei şi pentru că are origini edomite, este văzut ca un străin. Este prezentată şi iubirea lui Irod pentru sora lui vitregă, Shulamit, care este un fel de Lady Macbeth şi care îl incită să-şi asasineze soţia şi cei doi fii. În cele din urmă, puterea sa de dovedeşte a fi o catastrofă.

2.1.3.     "Schwarzbard"

În "Schwarzbard", o dramă în trei acte şi şapte scene, Kacyzne s-a ocupat de cazul ceasornicarului Sholem Schwarzbard, care caută răzbunare pentru numeroasele pogromuri dezlănţuite în Ucraina împotriva evreilor. În 1926, în Paris, îl omorâse pe Simon Petliura, un criminal şi instigator al acestor masacre. Sunt copleşitoare scenele întâlnirii dintre Schwarzbard şi poetul Acher Schwarzman. Purtând uniforma militară a Legiunii Franceze, Schwarzbard discută cu interlocutorul său (membru al Armatei Roşii) despre problemele naţionale şi principiile umanitare. Fără îndoială, din cauza subiectelor sale, prezentarea acestei piese a devenit periculoasă şi ameninţătoare în 1937, în opinia cenzurii poloneze.
Piesa s-a jucat în 1937 la Riga şi în 1938 la Kaunas, sub numele de "Procesul". În timpul războiului, aceasta s-a jucat în São Paulo şi Johannesburg (1939) şi în Los Angeles, în 1940.

2.2.                     Fotografiile

În momentul în care s-a mutat în Varşovia, Kacyzne şi-a deschis un studio de fotografiere pe strada Dulga, specializându-se în realizarea de portrete individuale şi evenimente de familie, precum Bar-Mitzvah şi nunţi. Anii de ucenicie au fost îmbelşugaţi, iar meseria de fotograf a devenit o sursă bună de venit. Căpătând repede prestigiu ca şi fotograf, devenise o modă pentru locuitorii Varşoviei să fie fotografiaţi de Kacyzne. Unul dintre asistenţii săi era Yoshua Singer, fratele lui Isaac Bashevis Singer, care îi retuşa fotografiile, înainte ca el însuşi să devină scriitor, lăsându-se inspirat de studioul în care lucra.
Kacyzne nu a fotografiat numai oameni bogaţi şi faimoşi, dar mai mulţi oameni sărmani şi necunoscuţi. Şi-a dus camera în teatre, prelegeri şi în casa lui de vară din Svider, unde deseori erau invitaţi membrii cunoscuţi ai Khalyastre (un grup de scriitori idiş), printre care Peretz Hirschbein, Melech Ravitch, fraţii Singer, Mendl Elkin şi Uri Zvi Greenberg. Cu toţii se plângeau de taxa de chirie pe care acesta le-o cerea.
Nu lipsite de importanţă au fost călătoriile sale către cele mai îndepărtate sate din Polonia şi Rusia, cu siguranţă inspirate din expediţiile etnografice ale lui An-ski şi, probabil, realizate cu aceeaşi intenţie: aceea de a captura pentru totdeauna viaţa evreiască, înainte ca aceasta să dispară pentru totdeauna. Călătoriile sale l-au purtat către Spania, Italia, România, Maroc şi Palestina. Kacyzne a realizat o arhivă impresionantă, dar majoritatea forotgrafiilor sale au fost distruse de nazişti. Numai 700 de fotografii ale sale au rămas, pentru că el obişnuia să le trimită în Statele Unite ale Americii pentru a fi publicate în New York Forverts, unde era şi angajat. Astăzi, fotografiile sale pot fi admrate în cartea "Poyln" ("Polonia"), publicată în 2001 de institutul YIVO, cu ajutorul lui Shulamit Kacyzne Reale, fiica lui.

3.     Moartea

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, mulţi scriitori din cercul literar al lui Kacyzne, conştienţi de anti-semitismul din ce în ce mai aspru şi de multele victorii ale Germaniei, au decis să părăsească Polonia. Deşi obşinuse o viză pentru Statele Unite ale Americii, acesta nu a vrut să plece pentru a deveni un emigrant. În septembrie 1939, când Germania a invadat Polonia şi au ocupat Varşovia, Kacyzne a fugit cu familia sa în Lvov, aflată atunci sub ocupaţie sovietică. În iunie 1941, când Germania a rupt pactul cu Uniunea Sovietică, familia Kacyzne a vrut să părăsească zona, pentru a călători către zonele sovietice, însă nu li s-au oferit locuri în trenurile destinate evacuării oraşului. S-au decis ca Alter să părăsească familia pentru că erau siguri că acesta avea să fie căutat de nazişti în special pentru activităţile pe care le făcuse sub dominaţia rusească. Soţia şi fiica sa au rămas în urmă, crezând că naziştii nu s-ar fi atins niciodată de o femeie singură cu un copil.
Kacyzne, împreună cu alţi refugiaţi, s-a îndreptat către Tarnopol. După un marş de 5 zile, a ajuns în Tarnopol, dar naziştii ajunseseră acolo înaintea lui. Colaboratorii lor ucrainieni erau deja ocupaţi cu organizarea unui pogrom care a durat de pe 4 iulie, până pe 11 iulie, timp în care au ucis 5000 de evrei. Pe 7 iulie, Kacyzne şi un grup de evrei au fost duşi într-un cimitir, unde au văzut mormane întregi de cadavre. Acolo, au fost forţaţi să-şi sape propriile morminte, iar timp de patru ore au fost chinuiţi de nazişti şi în cele din urmă ucişi. Un ucrainian a văzut că Alter Sholem Kacyzne încă mai respira în mormântul său, aşa că a luat un băţ şi l-a lovit până ce acesta a murit.
Moartea lui Kacyzne a fost descrisă în detaliu de Nachman Blitz, un tânăr poet de limbă idiş, care fusese dus în aceeaşi zi şi în acelaşi cimitir pentru a fi omorât. Acesta a căzut la câţiva metri de locul în care Kacyzne a fost omorât, însă a supravieţuit şi reuşit să scape la căderea nopţii. Soţia lui Kacyzne, Hannah, a murit în lagărul de concentrare Belzec, iar fiica lor, Shulamit, a supravieţuit războiului, dându-se drept creştină. În 1946 s-a căsătorit cu ambasadorul italian în Polonia, Eugenio Reale şi şi-a dedicat o mare parte a vieţii conservării moştenirii artistice şi literare a tatălui său, şi a murit în 1999.



[1] Citate preluate din http://www.jewish-theatre.com/visitor/article_display.aspx?articleID=3755#, accesat în data de 10/01/15

Postări populare