FILM : The Grand Budapest Hotel


"The Grand Budapest Hotel" este un film regizat de Wes Anderson, care a avut premiera pe 6 februarie 2014 la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Filmul a început să ruleze şi la noi începând cu 21 martie.
Deşi punctajul său pe IMDB este de 8,20, nu putem spune că acest film este o capodoperă a cinematografiei, urmând un scenariu simplu, axat pe înscenarea unei crime. Cu toate astea, Wes a reuşit a reuşit să portretizeze o lume plină de culoare şi de puritate, prin evidenţierea a celor două personaje principale : Monsieur Gustave şi Zero Mustafa, the lobby boy, şi să stârnească hohote de râs.
Ceea ce este interesant aici, este că Wes Anderson, a introdus într-o mică măsură, ceea ce există într-o mare măsură la filmul 300, fresca cinematografică: îi vedem pe cei doi pe marginea une prăpăstii, vedem toată splendoarea hotelului roz, şi o maşinuţă și mai roz, plină cu prăjituri la fel de roz, cum intră pe alee şi se postează fix în faţa uşii şi a treptelor albe. Au fost momente în care mă întrebam dacă nu cumva filmul ăsta nu e vreun soi de cutie muzicală, totul părând a fi pus în acţiune de un mecanism intern, care se îmbină, făcându-mă să cred că toate filmele ar trebui să fie la fel.
Filmul ăsta e absolut delicios şi o să râdeţi cu lacrimi, vă asigur! Dar, ca să fie şi mai interesant, e nevoie să-l urmăriţi cu cât mai multe persoane. Este mult prea savuros pentru a-l viziona de unul singur şi este ideal pentru o seară rece, în compania prietenilor, şi a unui ibric foarte mare de ciocolată caldă.
Din producție fac parte : Ralph Fiennes, Adrien Brody, Willem Defoe, Harvey Keitel, Jude Law, Bill Murray și mulți alții.
Nu am să divulg plot-ul filmului, dar am să vă las să citiţi ceea ce a spus Fox Searchlight Pictures despre acesta :

GRAND BUDAPEST HOTEL recounts the adventures of Gustave H, a legendary concierge at a famous European hotel between the wars, and Zero Moustafa, the lobby boy who becomes his most trusted friend. The story involves the theft and recovery of a priceless Renaissance painting and the battle for an enormous family fortune -- all against the back-drop of a suddenly and dramatically changing Continent.

Postări populare