Pledoarie pentru Azazel

Iartă-mă, Doamne, că iubesc!
L-am strâns în braţe şi l-am privit în ochi,
Mâinile i-am sărutat şi buzele i-am prins,
Iar ceasurile nopţii ne-au surprins
Stând deasupra lumii, sub stelele albastre.

Eram doar eu şi el, îngânaţi de vânt,
Şi îmbrăcaţi doar cu a nopţii umbră,
Iar lumea-ntreagă ne ştia suspinul
Şi nici un gând nu e să ne găsească leacul.

Iartă-mă, Doamne, că m-am îndrăgostit
De un păgân din lumea veche
Şi iartă-mi, rogu-Te, păcatele,
Dar să ştii că nu regret niciunul.

Eu sunt copil de-al Tău,
Ce-am coborât din ceruri
Şi mi-am tăiat din păr şi negre aripi
Ca pe Pământ să pot simţi din nou
Şi la piept să strâng un demon alb.

Coboară-ţi raiul pe pământ
Şi să iubească lasă-Ţi îngerii
Şi nu-l mai chinui pe Azazel, te rog,
Că a-ndrăznit şi el o dată să iubească.


23 noiembrie 2012 - 21:00


Postări populare