SENTIMENT

       Sunt fericita. Sunt urata, egoista, rea, cu gura mare, cu fundul mare, cu tate mari, cu pete pe fata, idioata, timida uneori, prea indrazneata alteori, iubesc dar mi-e teama sa spun, urasc si astept sa-mi treaca, dar mai presus de toate SUNT FERICITA. Sunt fericita. Poate va intrebati de ce. Pur si simplu am ceea ce este cel mai important pe lumea asta, si anume PRIETENIA. Sunt fericita ca am prieteni, ca exista cineva acolo care se intreaba ce fac, care pune mana pe telefon, care face totul pentru mine ca eu sa fiu fericita si in plus, care ma accepta asa cum sunt. Alexandre Dumas a scris intr-un roman de-al lui, "Regina Margot", ca prietenia este o stea, in timp ce iubirea este ca flacara unei lumanari, care se poate stinge oricand si nici nu dureaza mult. Si are dreptate. Si ce te faci cand lumanarea se termina si ramai pe întuneric? Nu-ţi face griji, Prietenia are mereu o lanternă, cand Iubirea îţi trage clapa.Prietenii mi-au fost alături în toate perioadele în care mi-am pierdut capul după cineva care habar nu avea că exist, au fost acolo când am trecut peste şi mi-am dat seama că e mult mai bine singură. Nu încurajez Singurătatea!
       Si am 5 prieteni care, pe lânga cadouri, mi-au oferit cea mai frumoasă zi din viaţa, pe lânga ziua în care am aflat că am un frăţior. Nu mai are rost sa prezint cadourile de la ei, pentru ca cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost că au venit la mine, unde am tranformat o cameră friguroasă într-una foarte călduroasă, am dansat Meneaito in stradă (sper că am scris bine), Macarena, Cotton Eye Joe, vreo doua hore, Dansul Pinguinului pe hol si peste praguri, cu miscari de Romeo Fantastik, am baut mai mult alcool decat am baut toata viata mea (nu a fost mult, dar pentru mine a fost), amreme să vazut un film cu dragul de Jared Leto :X:X:X:X::X si am rupt un pat pentru ca ne-am urcat toţi în el. Nu ştiu cât de mult s-au distrat ei, dar pentru mine a fost super, super tare. Nu am scris aici doar pentru ca am avut un majorat superb, finuţ şi drăguţ, ci plănuiam de multă vreme să scriu ceea ce simt. Vă mulţumesc că existaţi şi că nu îmi sunteţi doar nişte prieteni, ci nişte fraţi. Vă mulţumesc că mă aceptati aşa cum sunt eu, cu părţile mele bune, dar mai ales cu cele rele şi că nu vă e ruşine să vă afişaţi cu o persoană ca mine în public. Vă iubesc, nebunilor!






Postări populare