"Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde

~  Fragment din fosta pagină "Biblioteca mea"~
~ Articol scris în ianuarie 2010 ~
~ Informaţiile despre autor şi P.S. au fost adăugate la realizarea postării ~

       Oscar Wilde (Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde) s-a născut la 16 octombire 1854, la Dublin şi a fost cel mai cunoscut scriitor estetizant de limbă engleză.
       Oscar şi-a cunoscut destinul în sânul familiei. Tatăl său era medic urolog şi oftalmolog, anticar şi scriitor, iar mama lui poetă, scriitoare de romane revoluţionare (sub numele de Speranza) şi jurnalistă. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile deestetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge şi prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă şi stilul dandy de viaţă. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.
       În 1884 se căsătoreşte cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) si Vyvyan (1886). Tot în 1886, Wilde are prima relaţie homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, în 1918, cenuşa sa va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde).
       În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publică o serie de opere care îi aduc un mare renume în lumea artistică.

Oscar Wilde
       În acelaşi an, 1878, primeşte premiul „Newdigate” pentru poezie şi iniţiază mişcarea „Artă pentru Artă”, prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa culegere de versuri, în privinţa careia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în care ţine o lungă serie de prelegeri de estetică în Statele Unite şi Canada, o alta în care Wilde locuieşte pentru o scurtă perioadă la Paris, după care îşi încheie şirul de conferinte în Marea Britanie şi Irlanda.


       Următorii şase ani reprezintă apogeul de creaţie al irlandezului. Poveştile pentru copii, piesele de teatru şi mai ales „Portretul lui Dorian Gray” îi aduc lui Oscar Wilde, pe lânga nişte citaţii în tribunale, şi mult dorita faimă.

       Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlneşte pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiţi şi de nedespărţit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei şi convenţiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viaţă de ostentaţie cinică şi de scandal, afişându-şi public relaţia sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 

o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică.

       Între timp soţia şi copiii îl părăsesc şi îsi schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relaţie cu Bosie (Lordul Douglas) şi căzut în dizgratie, Wilde mai trăieşte încă trei ani, cutreierând Europa şi locuind în hoteluri ieftine.
      Ultima parte a condamnării o ispăşeşte în închisoarea din Reading şi va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabileşte în Franţa, unde-şi sfârşeşte viaţa în uitare şi singurătate. Işi gaseşte sfârşitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecţii puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.


Autor: Oscar Wilde
Titlul operei: Portretul lui Dorian Gray
Anul publicării: 1890
Specia literară: roman fantastic şi de analiză psihologică
Structura: 20 de capitole
Supiectul pe scurt: Eroul principal al acestui roman este Dorian Gray, un tânăr aristocrat, fermecător şi naiv, obsedat de dorinţa de a rămâne veşnic tânăr şi frumos. Ar fi în stare ca pentru acest lucru să-şi vândă chiar şi sufletul. După ce un bun prieten de-al său, Basil Halward, îi realizează portretul, Dorian îşi exprimă regretul în legătură cu "fugite ireparabile tempus" (trecerea ireversibilă a timpului). Este trist că portretul va rămâne neschimbat pe vecie, în timp ce el va îmbătrâni şi se va urâţi, şi în final, va muri. Le dezvăluie prietenilor săi, Basil Halward şi Lordului Henry Wotton, că şi-ar dori ca portretul să îmbătrânească în locul său, în vreme ce el să rămână veşnic frumos. Influenţa Lordului Henry Wotton îşi pune din ce în ce mai mult amprenta asupra tânărului Dorian. Lordul îi insuflă acestuia gustul vieţii. După ce află de schimbul ce se făcuse între sine şi tabou, Dorian decide să ascundă tabloul de ochii lui Halward, cu toate că era piesa centrală a expoziţiei sale. Se îndrăgosteşte de actriţa Sibyl Vane, pe care ar vrea să o şi ceară în căsătorie. Din cauza unei seri teatrale în care Sibyl nu şi-a arătat deloc talentul scenic, Dorian se decide să o părăsească. A doua zi, însă, vrea să se reîntoarcă la ea, dar află crudul adevăr: Sibyl se sinucisese. Autorităţile o găsiseră înecată. Dorian uită destul de repede de pierderea suferită şi sub îndrumarea Lordului Wotton se aruncă în plăceri carnale şi atrage mulţi bărbaţi şi femei pe calea păcatului. Decade din ce în ce mai mult şi are parte de toate formele depravării. După ce află de schimbul ce se făcuse între sine şi tabou, Dorian decide să ascundă tabloul de ochii lui Halward, cu toate că era piesa centrală a expoziţiei sale. Faţa îi rămăsese neschimbată, însă portretul, ascuns într-o cameră secretă, îi arată chipul adevărat, brăzdat de timp şi păcate. Dorian îşi vinde sufletul Diavolului, ca şi Faust, pentru a rămâne veşnic tânăr. Îi cere prietenului său, Allan, student la medicină, să scape de trupul pictorului, topindu-l în acid sulfuric.
       Pierderea logodnicei sale şi uciderea lui Basil Hallward nu aduc nicio schimbare asupra lui, din contră; continuă pe calea răului. Spre finalul romanului, portretul său este atât de îmbătrânit de vreme şi de păcate, încât pare desprins din Infern. Dorian îşi dă seama de toate greşelile sale şi înjunghie tabloul în inimă. Gray este găsit în aceeaşi noapte, mort lângă tabloul său (care era la fel ca în ziua în care-l pictase Hallward), îmbătrânit. Cei care-l găsiseră îşi dăduseră seama că era vorba de Dorian după ce-i observaseră inelele şi hainele pe care le purta.

Personajele:
       Dorian Gray este un tânăr aristocrat în căutarea perfecţiunii fizice, a tinereţii nemuritoare şi a unor virtuţi etice salvatoare.
       Îşi exprimă regretul faţă de pierderea tinereţii şi a frumuseţii atunci când Basil Hallward îi arată portretul ce va rămâne tânăr pentru totdeauna. Îşi doreşte ca tabloul să sufere transformările ulterioare pe care el, în mod fizic, le-ar suferi odată cu trecerea timpului. Odată cu pătrunderea acestui portret în viaţa sa, el este cuprins de nelinişte, nemulţumire şi întrebări tulburătoare.   Dorian Gray nu află fericirea în lumea aceasta ciudată. Lui nu i se oferă nicio salvare. În momentul în care înjunghie tabloul, singurul martor al vieţii sale depravate, el este cel care moare şi semnul nemilos al trecerii timpului şi al păcatelor trece de pe pânză, direct pe obrazul său. Se păbuşeşte hidos, în moarte. Nu ar fi putut găsi nicio altă soluţie pentru că el nu cunoştea niciun alt univers decât cel al artei, care nu e identică cu viaţa decât pentru scurtă vreme.


       Basil Hallward: pictor, prieten bun cu Lordul Henry Wotton şi Dorian Gray. Îl adora pe Dorian pentru frumuseţea şi naivitatea lui. Este neînţelegător cu el chiar dacă Dorian nu-i mai arătase portretul de mulţi ani şi chiar dacă era cea mai bună lucrare din colecţia sa. Este omenos, de o fire calmă, blândă.

       Lordul Henry Wotton: prieten cu Dorian Gray şi pictorul Basil Hallward. Îl iniţiază pe Dorian în tainele vieţii şi ale păcatului. Este un adevărat gentelman. Este vorbăreţ şi oferă sfaturi ca un adevărat filozof.


P.S.: Eu am citit cartea după ce am văzut păcatul de film cu frumuseţea bretonă, Ben Barnes. Am rămas dezamăgită când am citit cartea şi nu am găsit nici măcar un sărut. Scena crimei este descrisă foarte atent şi a dispariţiei cadavrului. Mi-aş fi dorit ca şi cartea să fi fost la fel de păcătoasă ca şi filmul. Acum, nu sunt eu perversă sau ceva de genul, dar parcă asta este ideea principală a cărţii, nu? Sper că nu v-am făcut să nu o mai citiţi. Cartea merită citită scoarţă-n scoarţă. Mie mi-a plăcut şi m-a captivat întru totul. Îmi place mult ideea frumuseţii şi tinereţii veşnice, în timp ce tabloul tău suportă transformările aduse de păcatele şi rănile tale fizice. Nota 10.
Ben Barnes în rolul lui Dorian Gray

Postări populare