Inteligenţă artificială

       Vreau să vă spun de la început că acesta este singurul film care m-a făcut să plâng. Şi nu, nu e o metaforă. Literalmente stăteam pe duşumea şi mă uitam la filmul acesta printre lacrimile-mi de sare. Nu am crezut că există un film pe lumea asta care să mă facă să plâng mai mult ca Troia, sau să mă facă să simt nodul acela de durere din gât pe care l-am simţit la Gladiatorul şi Titanic când le-am văzut pentru prima oară.
       "Inteligenţa artificială" este un film regizat de binecunoscutul Steven Spielberg şi îi are ca protagonişti pe Haley Joel Osment, Frances O'Connor, Jude Law şi mulţi alţii. Are la bază două idei: ideea de "inteligenţă artificială" prin care Spielberg conferă o minte proprie roboţilor şi capacitatea de a simţi şi binecunoscuta poveste a lui Carlo Collodi "Pinocchio", prin care un copil robot, unic, prin într-o lume a oamenilor, respins de mama sa umană, îşi caută Zâna Albastră pentru a-l transforma într-un băiat adevărat.
        Nu am văzut filmul de la capăt, dar când am văzut chipul lui Gigolo Joe (Jude Law), un robot construit ca să seducă femeile, pur şi simplu nu am mai putut schimba canalul. În lumea lor, a viitorului, bineînţeles, se ţinea un război între roboţi şi oameni, unde nu roboţii erau vânători, ci vânaţi. Din ce am aflat de pe wikipedia, în 2104 calotele glaciare se topiseră atât de mult, încât înghiţiseră oraşele de pe coastă, iar gheţarii din care provenea apa dulce se topiseră, ducând la sete şi la dispariţia unui procentaj foarte mare din populaţia umană a lumii. Numărul roboţilor era prea mare, deoarece nu puteau muri de foame şi de sete, sau înecaţi, iar inteligenţa lor prea umană, de aceea oamenii şi-au dorit din nou supremaţia pe Terra. Roboţii erau hăituiţi ca nişte animale, atraşi în cursă ca peştii în năvod, şi trimişi în locuri asemănătoare teatrelor antice unde, până acum două mii de ani, se ţineau lupetele cu gladiatori sau erau crucificaţi creştinii. Gigolo Joe şi David, băieţelul, care nu se cunoşteau deloc,  alături de alţi roboţi sunt prinşi într-o pădure la marginea oraşului. Nu ştiu prin ce circumstanţă a ajuns David acolo pentru că nu am văzut filmul de la capăt, dar ştiu că Gigolo Joe şi-a căutat loc de refugiu după ce tocmai sedusese o femeie, o părăsise pentru un moment şi o găsise moartă apoi în camera de hotel. Cum poliţia patrula oraşul, Joe şi-a găsit refugiul în afara lui, dar se pare că nici aici nu are linişte. David este însoţit de Teddy, un ursuleţ de pluş robotizat care are sarcina de a-l păzi pe David şi de a-l învăţa bunele maniere. Când sunt capturaţi de un balon care seamănă cu Luna, Teddy nu este prins în plasă, însă nu îl abandonează pe David, ci se duce după el.
Poza nu e din film, ci de pe deviantart.com
       Gigolo Joe, David şi ceilalţi roboţi ajung într-un fel de teatru roman, unde aveau să fie distruşi în cele mai oribile moduri spre deliciul oamenilor din tribune. David vede în Gigolo Joe protecţie, deoarece el nu era ruginit ca ceilalţi roboţi, şi se ataşează imediat de el. Are noroc cu o fetiţă, care crede că este un băiat adevărat deoarece nu avea niciun fel de caracteristică artificială. Fetiţa îi spune tatălui ei care lucrează în program, însă omul nu poate face multe, deoarece nu el conduce şi îşi dă seama că David este unic. David este luat cu forţa pe scenă, însă nu îi dă drumul lui Gigolo Joe chiar dacă toată lumea încerca să-i despartă. Gigolo Joe şi David ajung pe scenă unde organizatorul spectacolului îi face lui David o caracterizare aproape umană, cu toate că nu vrea asta, şi care nu prea trezeşte agitaţie în sufletele spectatorilor. Aceştia cred că David este uman atunci când o picătură de acid sulfuric îi arde umărul, iar el se roagă pentru viaţa lui şi spune cât este de dureros. Roboţii nu se plâng oricât de mult ar pătimi pentru că ei nu simt durerea fizică. Spectatorii aruncă cu pietre în organizator, iar Gigolo Joe şi David profită de moment şi reuşesc să evadeze. Ajung în Rouge City, în căutarea Zânei Albastre. Joe îl conduce pe David la "Dr. Ştie-Tot" (Robin Williams) un motor hologramatic de informaţii, pentru a afla răspunsuri în legătură cu ea. După 10 dolari, 10 cenţi şi 6 întrebări irosite fără rost, cei doi află că Zâna Albastră se află în Manhattanul scufundat din cauza încălzirii globale, în Rockefeller Center.
       Când să iasă de la "Dr. Ştie-Tot", Gigolo Joe şi David se trezesc cu poliţia. Vruseră să-l aresteze pe Joe, dar nu şi pe David, pentru că părea foarte uman. David, trece neobservat pe lângă poliţişti şi preia controlul asupra unui submersibil zburător, numit amfibicopter.
       Ajung în Manhattan (şi aici avem parte de nişte imagini ale oraşului pe jumătate scufundat fabuloase, marca Spielberg), unde David îl întâlneşte pe creatorul său uman, Profesorul Hobby (William Hurt), care-i spune încântat că găsindu-l pe el, a fost de fapt, un test, care i-a demonstrat dorinţa şi iubirea. David descoperă că profesorul deja proiectase mai multe versiuni ale lui, chiar şi variante feminine, pe care avea să le vândă în scurt timp. David îşi dă seama că nu mai e unic. David încearcă să se sinucidă, aruncându-se de pe zgârie-nor în ocean, însă el nu poate muri. Gigolo Joe îl salvează cu submersibilul. David îi spune lui Joe că a văzut Zâna Albastră sub apă şi că vrea să se ducă la ea. În acel moment, Joe este capturat de autorităţi cu ajutorul unui electromagnet şi îl roagă pe Dave să nu-l uite. David şi Teddy iau amfibicopterul până la Zâna Albastră, care se dovedeşte a fi o simplă statuie dintr-un parc de distracţii din Coney Island. Ei rămân prinşi pe vecie în mare pentru că se prăbuşeşte caruselul peste ei, iar David se roagă de Zâna Albastră, zi şi noapte, fără întrerupere să-l transforme într-un băieţel adevărat, până ce Terra este prinsă de gheţuri şi orice urmă de viaţă de pe ea moare, iar lumina dinăuntrul lui David şi Teddy piere, însă ochii lui David încă sunt deschişi şi privesc către Zână.
       După două mii de ani de când caruselul căzuse peste ei, Terra este vizitată de forme de inteligenţă superioare, care îi descoperă pe David şi Teddy şi-i dezgheaţă. Ce-i doi revin la viaţă, iar David iese din submarin împleticindu-se (oceanul dispăruse. Era numai gheaţă excavată în jurul lor), se apropie de Zână şi o strânge atât de tare de mână, încât aceasta crapă şi se transformă în ţândări. Primind şi înţelegând amintirile lui David, fiinţele le folosesc pentru a reconstitui casa Swinton în care el crescuse pentru a-i explica neputinţa de a fi transformat într-o fiinţă umană. Totuşi, la insistenţele lui David, ei sunt capabili să îi recreeze mama umană din structura ADN păstrată într-o şuviţă de păr pe care Teddy o păstrase. Din păcate, ea poate trăi doar o singură zi, şi să moară imediat ce adoarme. David îşi petrece cea mai frumoasă zi din viaţă alături de Monica şi Teddy. Monica îi spune că îl iubeşte şi că l-a iubit întotdeauna în timp ce se pregăteşte să adoarmă pentru totdeauna. David se culcă lângă ea şi îşi dă şi el sufletul, iar sărmanul Teddy, cade pe marginea patului, rămânând singura amitire din Univers despre regatul oamenilor.
        Un film emoţionant. Nu-mi pot imagina cum ar fi să mă trezesc după două mii de ani, să ştiu că toţi ai mei au murit, toată familia şi toţi prietenii, că am rămas doar eu şi cu cel mai bun prieten şi că pot doar pentru o zi să stau alături cu cea mai iubită fiinţă, un frate, o soră, un iubit, prietenă. Nu-mi imaginez care ar fi primul lucru pe care l-am face împreună. Nu aş şti ce lucru să-i spun şi cum m-aş putea despărţi de ea sau de el când aş şti că nu l-aş mai vedea o eternitate? O zi nu-mi ajunge să spun "te iubesc" şi poate că nu v-am spus niciunuia dintre voi cât de mult vă iubesc şi cât de mult însemnaţi pentru mine. Nu ştiţi ce înseamnă pentru mine când îmi deschid calculatorul şi văd că mi-aţi lăsat ceva pe wall, că mi-aţi trimis ceva pe mail, că mi-aţi dat un comentariu pe blog, un sms, că m-aţi sunat sau că aţi venit la mine şi mi-aţi oferi sprijinul de care am avut nevoie. Nu mi-am dat seama cât de mult ţin la voi toţi până în seara asta când am văzut filmul ăsta şi mi-am imaginat cum ar fi fără unul dintre voi. Şi e groaznic. Nu mă mai pot opri din plâns. Nu am plâns în viaţa mea cât am plâns în seara asta. Poate că postarea asta nu este dintre cele mai bune ale mele şi poate că nici prea coerentă, dar înţelegeţi-mă şi pe mine. E scrisă printre lacrimi. Cum ar fi să mă trezesc după două mii de ani absolut singură, fără voi? Şi cum să-mi petrec eu ziua cu unul dintre voi sau cu voi toţi, să ştiu că atunci când veţi adormi, veţi muri şi chiar să vă văd cum adormiţi pentru totdeauna? Dacă m-aş trezi singură într-o lume pustie şi acoperită de gheaţă, m-aş arunca de pe cea mai înaltă stâncă sau dacă nu ar mai fi sânci, m-aş întinde pe gheaţă şi nu m-aş mai ridica de-acolo niciodată. Şi apoi vine întrebare: Şi Teddy cu cine rămâne?

       Vizionaţi filmul ăsta şi o să vedeţi despre ce vorbesc.
       Trebuia să câştige Oscarul pentru "Filmul care a vărsat cele mai multe lacrimi".
        Hai, gata! Am vărsat prea multe picături de sare.Urmăriţi blogul ăsta!

     

Postări populare