De la haos la Ioana Savin

       Am văzut cea mai frumoasă stea căzătoare. Şi eu în loc să îmi pun dorinţa să devin cea mai bună scriitoare a lumii, mi-am pus altceva, cu totul şi cu totul banal. O dorinţă pentru un om bolnav definitiv. O persoană singură, egoistă şi rea, care urăşte umanitatea. O dorinţă pentru o nebună. O dorinţă care nu s-ar putea îndeplini niciodată. Absolut niciodată.
A fost ceva de genul acesteia. Steaua a fost mai clară şi
nu avea codiţă. Linia de lumină de pe cer a fost doar
o iluzie optică. Altă poză mai bună nu am găsit.
       Eram în fundul curţii, foarte târziu în noapte sau prea devreme de dimineaţă, când, nu ştiu de ce, mi-am ridicat privirea spre cer. Acest glob de lumină a străbătut cerul nopţii, găurit ici şi colo de stele şi a alunecat încet spre Pământ. Mi-a dat destul timp să-mi aleg dorinţa, însă eu m-am blocat, privindu-l. Nu mai ştiam la ce să mă gândesc. "Ce-ar zice A, dacă ar fi cu mine în acest moment?", "Ce-ar zice Bogdanluke când va afla că am văzut ceva mult mai frumos şi mai rar decât priveliştea Lunii?", "Ce-ar zice Cătă şi Horti?", "Ce dorinţă să-mi pun?", "Oh, Doamne!". Toate aceste lucruri mi le-am spus într-o fracţiune de secundă, în timp ce steaua brăzda cerul şi irisul meu. Şi m-am grăbit, pentru că ea începuse să pălească. Mi-am scotocit prin gânduri şi am găsit cel mai mic lucru, cea mai banală dorinţă, cea mai insignifiantă, dar în acelaşi timp şi cea mai frumoasă dorinţă, materială şi imaterială în acelaşi timp. Am rostit-o, fără să-mi dau seama! Am îngheţat. Am încercat să o anulez, s-o rostesc pe cea pe care voiam să o rostesc, dar era prea târziu pentru că steaua se stinsese, trasând o dâră de lumină ce rămase preţ de o secundă pe cerul lumii. Doamne, de ce m-ai făcut aşa? Urâtă, idioată, uitucă, leneşă, depresivă uneori, egoistă, aş zice. Ignorată. Cum să ai în faţa ochilor steaua vieţii tale, doar tu să o vezi şi să-i ceri o nebunie? O dorinţă pe care nici măcar steaua n-ar putea-o îndeplini. O dorinţă absurdă, irosită. Nu pot să vă descriu cât de răvăşit îmi e sufletul acum din vreme ce ştiu că am irosit şansa vieţii mele, cea mai frumoasă şi mai strălucitoare stea mi-a brăzdat cerul. S-a sincronizat cu mine. Am văzut-o, mi-a dat şansa de a-mi alege dorinţa şi eu? Eu? O proastă. De ce m-o fi lăsat Dumnezeu pe Pământul ăsta? De ce m-oi fi întors înapoi? Doamne.
       Nu o să vă spun ce dorinţă mi-am pus pentru că vreau să se îndeplinească. Nu vreau să pierd şi ultima fărâmă ce a mai rămas din acest luceafăr. Stau şi mă gândesc că acea bucată de luceafăr poate a făcut parte dintr-o stea, sau mai multe stele, dintr-o planetă sau mai multe planete, poate provine direct din haos, a străbătut milioane de ani lumină, stingheră sau izbindu-se de alte stele căzătoare, doar ca să-şi facă drum încoace, să ardă pe cerul meu, pe cerul unei copile egale cu nimic, care o dă în bară de mai multe ori decâte zile într-un an şi în toată existenţa ei plină de moarte, de singurătate să întâlnească o fiinţă bună de nimic, care să-şi pună o dorinţă fără sens. Pentru asta a ieşit ea din haos, pentru asta a călătorit ea mii de ani în Univers, pentru asta a văzut ea frumuseţile Lumii? Pentru mine? Pentru asta a fost ea dezamăgită? Pentru o dorinţă prea simplă. Ea mi-a fpst destinată mie. Doar eu am văzut-o şi când colo...eu...cap sec. Sunt datoare stelei până în gât. Nu o să-mi iert asta toată viaţa decât dacă o să mi se îndeplinească.


       M-am întors în cameră şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i trimit un mesaj lui A şi să-i descriu exact ceea ce văzusem, deşi ştiam că doarme la ora aceea. I-am scris şi lui Bogdanluke pe facebook că văzusem ceva superb şi aveam să pun în postare. Îl pusesem să se uite la Lună să-mi spună cum arată de la el şi el îmi spusese că vede Soarele:)). Am început să scriu postarea. Şi toate lucrurile astea despre mine. Despre cum mi-am irosit dorinţa vieţii mele pe un lucru de nimic. Un lucru formidabil, dar trecător. Aş fi putut cere orice. Aş fi putut avea orice. Doamne! Dacă ar fi să-mi spună cineva "Cere-mi orice şi îţi voi da!", i-aş cere să mai văd o singură dată steaua pe care am văzut-o în seara asta.
       Era superbă. Ca o lacrimă de înger, ca o picătură desprinsă dintr-o ploaie de lumină, un cub de gheaţă florescent alunecând şi topindu-se pe cupola fierbinte a lumii. Şi dacă o să mi se îndeplinească dorinţa, o să cred pentru totdeauna în stele căzătoare. Pun pariu cu oricine că nu era un avion.

Postări populare