"Regina Margot" de Alexandre Dumas

       "Regina Margot" este un roman scris de Alexandre Dumas în 1845. Acţiunea se petrece la Paris, în timpul domniei lui Carol al IX-lea (fiul decedatului Henri al II-lea şi al Catherinei de Medicis) şi al Războaielor Religioase, începând cu 1572, când are loc căsătoria  Margaretei de Valois, sora regelui, şi a regelui protestant Henri de Navarre şi până la moartea lui Carol din 1574. Personajul principal al romanului este Margareta, cunoscută şi sub numele de Margot.
       Catherina de Medicis, sub pretextul instaurării păcii între catolici şi hughenoţi (protestanţi), decide să o căsătorească pe fiica sa, Margareta de Valois, cu regele protestant, Henri de Navarre, pe a cărei mamă o ucisese cu o pereche de mănuşi făcută cadou. Însă acest mariaj era doar o capcană pentru hughenoţii care veniseră în număr mare la Paris. Ea îl convinge pe fiul său, regele Carol că hughenoţii sunt o ameninţare şi obţine acordul lui de a-i măcelări. Are loc Noaptea Sfântului Bartholomew. Margareta şi Henry nu se iubesc deloc, fiecare având câte un amant (Margareta pe ducele de Guise şi Henri de Navarre pe doamna de Sauve), însă Margareta nu renunţă nicio clipă la soţul ei, atunci când află că mama sa complotează la viaţa lui, pentru ea fiind mai valoroase jurămintele rostite, decât cauzele mamei sale.
Vincent Perez şi Isabelle Adjani
în rolurile lui Lerac de La Mole şi ale Margaretei de Valois,
în filmul francez "La Reine Margot", 1994.
       Cu ocazia Nopţii Sfântului Batholomew, Margareta se întâlneşte cu contele hughenot La Mole, care se refugiase în apartamentul său din Luvru, după ce scăpase de trupele protestante şi de tăişul sabiei lui Annibal Coconnas (un prieten de seamă pe care şi-l făcuse în aceeaşi seară la Hanul "La Belle Etoile" - "Steaua cea Frumoasă"). Venise la Paris pentru a depune credinţă lui Henri de Navarre. La Mole se înzdrăveneşte şi se duelează din nou cu Annibal Coconnas. Sunt aproape morţi, însă sunt salvaţi de către călăul Luvrului. Cei doi se reîmprietenesc şi intră în slujba ducelui d'Alencon, care era cel de-al doilea frate al regelui, fără nicio şansă la tron. La Mole jură credinţă şi lui Henri, aşa cum voise de la început.
       Ducele d'Anjou, al doilea frate al regelui, este cerut pentru tronul Poloniei, însă el aspiră pentru tronul Franţei şi este susţinut întru totul de către mama sa.
       La o partidă de vânătoare, regele Carol al IX-lea este atacat de un mistreţ, iar calul cade peste el. D'Alencon, cel mai bun ţintaş, trage să omoare mistreţul, însă nimereşte în piciorul calului. Henri de Navarre, regele urât de toată lumea, ucide mistreţul cu un cuţit, salvându-l pe Carol de la moarte. Cei doi devin atât de buni prieteni, încât Carol îi împărtăşeşte cel mai mare secret al său: o căsnicie în afara căsniciei şi un copil ilegitim.
       Catherina de Medicis află prin nişte semne mistice că toţi fii săi vor muri, iar Henri va domni peste Franţa, aşa că decide să-l omoare cu orice preţ. Este de neclintit în faţa deciziei chiar şi după ce află că fiul său tocmai fusese salvat de la moarte de Henri. Face rost de o carte de vânătoare, de la meşterul în parfumuri, leacuri şi otrăvuri, Rene Bianchi. Paginile erau otrăvite şi bine lipite între ele, deci, oricine voia să citească trebuia să-şi înmoaie degetul în gură. Îl pune pe ducele d'Alencon să strecoare cartea în camera lui Henri şi să aştepte. Când vine mai târziu să vadă dacă regele Navarrei a citit cartea şi dacă a murit, el are surpriza de a-l găsi pe rege în camera cumnatelui său, citind cu foarte mare atenţie. Era deja prea târziu, căci regele luase o cantitate foarte mare de otravă.
       Se îmbolnăveşte în curând foarte grav, transpirând sânge prin toţi porii. Fratele său, regele Poloniei, este înştiinţat de Catherina şi vine în mare grabă să ocupe tronul Franţei. În acest timp, La Mole şi Coconnas fuseseră acuzaţi că stârniseră boala regelui prin farmece. Călăul Luvrului, care-i salvase pe cei doi, este silit să-i tortureze. Li se aplică pedeapsa celor 10 pene, în picioare înfigându-li-se 10 stinghii de lemn, care aveau să le strivească oasele şi muşchii. Călăul se preface că îl torturează pe Coconnas, deoarece avusese binevoinţa de a da mâna cu el, când se întâlniseră ultima oară, însă pe La Mole îl torturează de-adevăratelea, pentru că nu făcuse acelaşi lucru. Cei doi sunt lăsaţi să-şi petreacă noaptea de dinaintea execuţiei în capelă, pentru că aşa era obiceiul. Aici, Coconnas bagă de seamă că prietenul său nu mai putea merge şi că avea dureri mari şi refuză să plece alături de Margareta şi de ducesa de Nevers (amanta lui), care mituiseră gardianul, preferând să împartă aceeaşi soartă ca şi el. Execuţia avu loc de dimineaţă, sub privirile celor două iubite, care se rugau la un miracol. Margareta nici nu are timp să-şi plângă iubitul pentru că este invitată de către rege la banchetul său. Carol nici nu mai are putere să se mai ţină pe picioare şi moare la scurt timp, fiind plâns de Margareta şi de soţia ilegitimă, care nu avusese cum să intre în palat. Fratele său, ducele d'Anjou, regele Poloniei, este înscăunat rege al Franţei sub numele de Henri al III-lea. 


Epilog
       Henri al III-lea continuă să domnească peste Franţa, în timp ce Henri de Navarra se afla în regatul său, "unde se ocupa foarte mult de o frumoasă fată din familia Montmorency". Henri se reîntoarce la Paris pentru a o revedea pe amanta lui, doamna de Sauve, însă sunt văzuţi de către Maurevel, mâna dreaptă a reginei Catherina şi asasinul ei, şi raportaţi la aceasta. Ea cere ca soţul doamnei să fie înştiinţat şi îl trimite pe Maurevel cu trupe să-l prindă pe Henri şi să-l ucidă "accidental". Regele Navarrei şi de Mouy (al cărei tată fusese ucis de Maurevel) se luptă cu gărzile, iar de Mouy îl ucide pe Marevel în duel. Doamna de Sauve este ucisă cu un pumnal de către soţul ei, iar acţiunea se termină când Henri de Navarra şi parfumierul Rene Bianchi privesc pe fereastră la steaua strălucitoare a lui Henri, care se vede luminând chiar şi după nori, prevestindu-i un viitor măreţ.

Postări populare