Mituri





Chinul lui Prometeu
Prometheus era considerat binefăcătorul oamenilor, în pofida lui Zeus. Făcându-le acestora partea cea mai bună la împărțirea unei victime destinate lui Zeus, titanul și-a atras pentru prima dată asupră-și mânia acestuia din urmă. Drept răzbunare, părintele zeilor le-a luat muritorilor focul. Din nou însă Prometheus a găsit mijlocul de a le veni într-ajutor. El fură focul din ceruri și-l dă oamenilor. Acum pedeapsa lui Zeus este și mai aspră. El răspândește în lume toate relele și nenorocirile, trimițând-o pe pământ pe Pandora, pe care o ia de soție Epimetheus, pe de o parte, iar pe de altă parte îl înlănțuie pe Prometheus de o stâncă pe muntele Kazbek din Caucaz. Un vultur uriaș, pasăre monstruoasă zămislită de Typhon și de Echidna, îi devorează zilnic ficatul, care peste noapte se regenerează. În felul acesta titanul este supus unui chin veșnic. Din întâmplare însă, pe acolo trece Heracles, în drum spre Grădina Hesperidelor. El ucide vulturul cu una din săgețile sale otrăvite și-l eliberează pe Prometheus, ale cărui chinuri se sfârșesc. Într-o altă variantă, Prometheus nu s-ar fi mulțumit să le dea oamenilor focul, ci ar fi creat el însuși oameni din humă, însuflețindu-i cu ajutorul focului.

Pandora de
John William Waterhouse
În mitologia greacă, Pandora (în limba greacă Πανδώρα) a fost prima femeie de pe pământ. Zeus i-a ordonat lui Hefaistos, zeul meșteșugăritului, să o creeze și așa a și făcut, folosind apă și pământ. Zeii au înzestrat-o cu multe talente: Afrodita i-a dat frumusețe, Apollo talent muzical, Hermes putere de convingere și așa mai departe. De aici și numele său: Pandora, "cu-toate-darurile". Zeus l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie (Cutia Pandorei) care să conțină toate relele depuse de zei: cruzimea (Ares), aroganța (Poseidon), suferința/durerea (Hefaistos), vanitatea (Hermes), lăcomia și gelozia Herei, pofta trupească (Afrodita), ura (Artemis), lăcomia (Atena), bolile (Apollo), lenea (Dionis), tristețea (Demetra), teama, înșelăciunea și subjugarea muritorilor de către zei (Zeus) și, nu în cele din urmă, suferința și moartea (Hades). Speranța ar fi fost depusă se pare de Hestia, dar cel mai probabil de Atena, zeița înțelepciunii.
Când Prometeu a furat focul de pe Olimp, Zeus s-a răzbunat ducându-i-o pe Pandora lui Epimetheus, fratele lui Prometeu. Pandora avea cu ea cutia pe care nu trebuia să o deschidă sub nici o formă. Împinsă însă de firea sa curioasă, Pandora a deschis cutia și astfel toate relele din interior au scăpat și s-au împrăștiat pe pământ. Înfricoșată, s-a grăbit să îi pună capacul, neobservând că singurul lucru care rămăsese pe fundul cutiei era Speranța.

Demetra (greacă: Δημήτηρ) era în mitologia greacă zeița agriculturii și a roadelor pământului. Era fiica lui Cronos și a Rheei și aparținea generației olimpienilor. Demetra a avut cu Zeus o singură fiică, pe Persefona, de care era strâns legată atât în ceea ce privește cultul cât și legenda.
Demetra
În timp ce culegea pe un câmp flori, pământul a înghițit-o pe Persefona; ea a fost răpită de unchiul ei, Hades, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile și nouă nopți, cutreierând lumea în lung și-n lat. Nimeni nu-i știa de urmă. Într-un târziu, Demetra a aflat de la Apollo de soarta fiicei sale. Cuprinsă de jale, Demetra părăsește atunci Olimpul și jură să nu-și reia îndatoririle divine și locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persefona. Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis și zăbovește o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus (vezi și Triptolemus și Demophon). Între timp, cum pământul nu mai rodește și holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persefona. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persefona cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană. Mânioasă, Demetra îl transformă pe Ascalaphus, singurul martor al sacrilegiului comis, în bufniță. Persefona însă trebuie să rămână alături de Hades. La insistențele lui Demetra se ajunge totuși la un compromis: șase luni din an Persefona va sta alături de soțul ei în regatul subpământean și șase luni le va petrece pe pământ, lângă mama ei.
Reîntoarcerea pe pământ a Persefonei era însoțită de venirea primăverii, de renașterea naturii și de plenitudinea verii. Absența ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra ducea dorul fiicei sale. În mitologia romană Demetra purta numele de Ceres, o veche divinitate cu care a fost asimilată.

Pasărea Phoenix (grecescul Φονιξ, phoínix, uneori Phönix) este o pasăre mitică, care posedă proprietatea de autoincendiere periodică și regenerarea din propria cenușă. Este considerată a fi o pasăre oraculară[1].
Pasărea Phoenix
Are o longevitate extraordinară, ce diferă de la autori la autori, unii afirmând că trăiește de la 500 la 13.000 de ani[2]. Este singura din specia ei, deși nu se poate reproduce. Atunci când lunga sa viață este pe terminate ea își simte sfârșitul, aceasta își face un cuib din plante aromatice și tămâie; dă foc apoi cuibului, se întinde, arzând odată cu cuibul, iar din cenușa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punându-i rămășițele într-un înveliș de smirnă și tămâie in formă de ou și ducându-le la sanctuarul din Heliopolis.


Venus şi Adonis
                de Anonio Canova (1795)
Adonis este o figură complexă a mitologiei grecești. Născut din dragostea incestuoasă a Mirrhei pentru tatăl ei, Cyniras. Legenda lui Adonis simbolizează cel mai bine trecerea la alt anotimp. S-a născut în împrejurări dramatice, mama sa fugind până în Arabia de blestemul tatălui ei. Acolo, zeii, înduioșați de situația ei, au metamorfozat-o în arbustul numit mirt. Or, la capătul gestației, arborele s-a întredeschis și nimfele pădurii au adoptat copilul și l-au ascuns în peșterile din vecinătate. Acesta și-a petrecut deci toată tinerețea vânând prin păduri și a ajuns astfel la Fenicia unde l-a întâlnit Afrodita, care s-a îndrăgostit imediat de el; spre disprețul celorlalți zei, ea a părăsit Citera ca să-l urmeze în pădurile de pe munții Liban. Apollo i-a văzut și l-a informat pe Ares. Acesta, gelos, a pornit în urmărirea lor. Artemis, veghind asupra îndrăgostiților, a prevenit-o pe Afrodita care, îngrijorată, a vrut să-l împiedice pe Adonis s-o părăsească pentru a se duce la vînătoare. Dar, pe cînd aceasta dormea, Adonis a plecat și l-a întâlnit în drumul său pe Ares, care, metamorfozat în mistreț, l-a rănit la coapsă. Trezindu-se, Afrodita constată dispariția lui Adonis, pornește în căutarea lui și îl găsește orientându-se după urmele de sânge. Nu îl poate readuce la viață, dar transpune, cel puțin, culorile lui Adonis în dediței, flori proaspete de pădure.
Adonis era însă atât de seducător încât, ajungând în Infern, a fost îndrăgit de Persefona. Afrodita i s-a plâns lui Zeus, Adonis ezită în alegerea uneia dintre ele (indecizia Balanței), iar Zeus, foarte plictisit, a pronunțat o sentință de echilibru și conciliere: Adonis urma să petreacă șase luni în Infern și șase luni cu Afrodita pe pămînt, în păduri. Astfel, în Antichitatea greacă toamna se deplângea dispariția lui Adonis și declinul vegetației, apoi se celebra, primăvara, reînvierea lui în momentul trecerii Soarelui în zodia Taurului. Acest cult special reunindu-i pe Afrodita și Adonis s-a celebrat mai întâi la Atena și Amatunta; mai târziu a trecut și în Alexandria.

Răpirea Sabinelor de Giambologna
(1579 - 1583)
Răpirea sabinelor este un episod din legendara Istorie a Romei în care primii bărbaţi ai Romei şi-au cerut neveste din familiile sabine din vecinătate. Răpirea se pare că s-a produs în istoria de început a Romei, la scurtă vreme de la fondarea ei de către Romulus şi a adepţilor săi romani. Fiindu-le frică de intrarea în societatea rivală, Sabinii au refuzat să-şi mărite femeile cu romanii. În schimb, Romanii au plănuit să le răpească pe Sabine. Romulus a ţinut un festival în numele lui Neptun şi i-a invitat pe toţi vecinii Romei. După spusele lui Livy, mulţi oameni din vecinătatea Romei au venit, incluzându-i pe Caeninenses, Crustumini şi Antemnates şi mulţi dintre sabini. La fetival, Romulus a dat un semnal la care romanii le-au luat pe Sabine şi au luptat împotriva Sabinilor. Răpitele indignate au for în curând implorate de către Romulus să-şi accepte soţii romani.
Livy a menţionat în mod clar că nu avusese loc niciun asalt sexual. Din potrivă, Romulus le-a oferit liberă alegere şi le-a promis drepturi civice şi de proprietate femeilor. După spusele lui Livy, Romulus le-a vorbit în persoană, „şi le-a spus că totul era despre mândria părinţilor lor că nu voiau să accepte căsătoriile între vecini. Ele aveau să trăiască în case onorabile şi să împartă toate drepturile lor civile şi proprietăţile cu soţii lor, şi – lucrul cel mai drag naturii umane – aveau să fie mamele unor bărbaţi tineri.” 


BIS DAT QUI CITO DAT – cine dă mai repede, dă de două ori
DUBITO ERGO CUGITO, CUGITO ERGO SUM – mă-ndoiesc deci cuget, cuget deci exist
PER ASPERA AS ASTRA – cu greutate către stele
OMNIA MEA MECUM PORTO – port cu mine tot ce este al meu
VOX POPULI, VOX DEI – vocea poporului, vocea zeilor
PERSONA NON GRATA – persoană neagreată
DUM SPIRO, SPERO – cât timp respir, sper
AUREA MEDIOCRITAS – aurită este calea de mijloc
AURI SACRA FAMES – faima sacră a aurului
DURA LEX, SEO LEX – legea oricât ar fi de dură, este lege
DOCENDO DISCIMUS – învăţând pe alţii învăţăm şi noi
DE GUSTIBUS ET COLORIBUS NON DISPUTANDUM – gusturile şi culorile nu se dispută.


Sursa: http://www.wikipedia.org şi ora de latină

Postări populare