Omul Evului Mediu

Omul Evului Mediu în "Divina Comedie" de Dante Alighieri


Rezumatul pe cânturi:
INFERNUL:
CÂNTUL I: Dante, rătăcit într-o pădure întunecoasă, încearcă să răzbată spre lumină, dar e împiedicat de trei fiare, o panteră, un leu şi o lupoaică; în faţa lui apare dintr-o dată Virgiliu, care-i făgăduieşte că-i va sluji drept călăuză în Infern şi Purgatoriu, urmând ca o făptură mai demnă ca el să-l ducă în Paradis.
CÂNTUL II: Dante îi măturiseşte lui Virgiliu că se teme de călătoria pe care acesta i-o propusese deoarece nu se simte demn de ea. Virgiliu îl încurajează, povestindu-i de către cine a fost trimis ca să-i slujească drept conducător.
CÂNTUL III: Dante şi Virgiliu, pătrunzând în Infern, întâlnesc în vestibul ceata indiferenţilor; apoi, ajunşi pe malul Aheronului, privesc cum Caron, luntraşul Infernului, trece sufletele păcătoşilor peste râu; pământul se cutremură, Dante, orbit de-un fulger, îşi pierde cunoştinţa şi în această stare este trecut pe celălalt mal al fluviului.
CÂNTUL IV: Trezindu-se din somn, Dante se găseşte în primul cerc din Infern, în Limb, unde zac sufletele copiilor morţi înainte de botez, alături de cele ale oamenilor virtuoşi, care au trăit înainte de Hristor. Virgiliu îl duce pe Dante în tovărăşia poeţilor antici Homer, Horaţiu, Ovidiu şi Lucan şi, după ce-i arată pe eroii şi filozofii antichităţii, îl călăuzeşte către cel de-al doilea cerc.
CÂNTUL V: În pragul celui de-al doilea cerc, Dante şi Virgiliu îl întâlnesc pe Minos, Judecătorul Infernului. Apoi, purtate de vârtej, zăresc sufletele celor ce au păcătuit din dragoste; Francesca de Rimini, la chemarea lui Dante, se opreşte pentru a-i istorisi nefericita ei poveste.
CÂNTUL VI: Revenindu-şi din fire, Dante se trezeşte în cel de-al treilea cerc, unde sunt pedepsiţi lacomii. După ce a întâlnit Cerberul care păzeşte locul, Dante şi Virgiliu se opresc cu Ciacco florentinul, care-i vorbeşte lui Dante despre oraşul natal, apoi cei doi poeţi se îndreaptă către al patrulea cerc.
CÂNTUL VII: În pragul celui de-al patrulea cerc, cei doi poeţi sunt întâmpinaţi de Pluto. După ce Virgiliu îi potoleşte mânia, poeţii trec mai departe, ajungând pe locul unde sunt pedepsiţi zgârciţii şi risipitorii. Pătrund apoi în cercul al cincilea, unde îi întâlnesc pe mânioşi şi, înconjurând mlaştina Stix, ajung la poalele unui turn.
CÂNTUL VIII: În barca lui Flegias, Dante şi Virgiliu trec peste râul Stix. În ceata semeţilor şi a invidioşilor îl întâlnesc pe Filippo Argenti, după care ajung la poarta cetăţii Dite, pe care diavolii le-o închid în faţă.
CÂNTUL IX: După apariţia Furiilor, care de pe zidurile cetăţii Dite îi ameninţă pe Dante şi Virgiliu, un sol ceresc le deschide poarta. Poeţii pătrund în cel de-al şaselea cerc, printre raclele ereticilor.
CÂNTUL X: Continuându-şi drumul printre raclele ereticilor din cel de-al şaselea cerc, Dante vorbeşte îndelung cu doi concetăţeni ai săi, Farinata degli Uberti şi Cavalcante Cavalcanti; primul îi prezice exilul; apoi, cei doi poeţi se îndreaptă către cercul al şaptelea.
CÂNTUL XI: Înainte de a coborî în cercul al şaptelea, Virgiliu îi explică lui Dante felul în care sunt împărţiţi şi aşezaţi păcătoşii în ultimele trei cercuri.
CÂNTUL XII: După ce-l potolesc pe Minotaur, care păzeşte cel de-al şaptelea cerc, cei doi poeţi pătrund în primul brâu, unde sunt pedepsiţi violenţii împotriva aproapelui , care zac într-un râu de sânge clocotitor, păziţi şi torturaţi de Centauri. Unul din Centauri îi întovărăşeşte pe poeţi către cel de-al doilea brâu şi le arată pe câţiva dintre osândiţi.
CÂNTUL XIII: În al doilea ocol al celui de-al şaptelea cerc, Dante şi Virgiliu întâlnesc sufletele violenţilor împotriva lor înşile sau a propriilor bunuri. În primul rând sinucigaşii, transformaţi în copaci desfrunziţi de către Harpii, şi printre ei pe Pier della Vigna, cu care stau de vorbă, apoi pe cheltuitori, goniţi şi sfâşiaţi de căţele flămânde.
CÂNTUL XIV: În al treilea brâu al celui de-al şaptelea cerc, unde sunt pedepsiţi violenţii împotriva lui Dumnezeu, sub ploaia de foc, Dante şi Virgiliu îl întâlnesc pe Capaneu; trecând mai departe, Virgiliu îi explică lui Dante originea râurilor din Infern.
CÂNTUL XV: Continuându-şi drumul, Virgiliu şi Dante întâlnesc ceata violenţilor împotriva firii, a sodomiţilor: printre ei, Dante îl recunoaşte pe maestrul său Brunetto Latini, care îi prezice viitorul şi îi vorbeşte despre câţiva din tovarăşii lui de suferinţă, Prisciano, Francesco d'Accorso şi Andrea de' Mozzi.
CÂNTUL XVI: Printre alţi violenţi împotriva firii, Dante şi Virgiliu îl întâlnesc pe florentinul Iacopo Rusticucci, care le vorbeşte despre ceilalţi tovarăşi. Apoi, ajungând la marginea brâului, acolo unde râul se revarsă în cel de-al optulea cerc, îl zăresc pe Gerion, care îi va duce în Malebolge.
CÂNTUL XVII: După apariţia lui Gerion, Dante îl părăseşte pentru o clipă pe Virgiliu, pentru a-i vedea de aproape pe cămătari, printre care câţiva florentini şi padovani. Întorcându-se apoi, împreună cu Vergiliu, e dus în spate de Gerion în cel de-al optulea cerc.
CÂNTUL XVIII: Odată ajunşi în cel de-al optulea cerc, Dante şi Virgiliu încep să treacă peste punţile care se întind peste cele zece brâuri ale cercului; în primul râu întâlnesc pe seducătorii de femei, biciuiţi de diavoli, iar în al doilea, pe linguşitori, cufundaţi în scârnă.
CÂNTUL XIX: În cel de-al treilea brâu sunt pedepsiţi simoniacii, înfipţi cu capul în gropi şi cu picioarele arse de flăcări afară. Poeţii se opresc lângă groapa în care zace papa Nicolae al III-lea şi stau de vorbă cu el, Dante izbucnind într-o aprinsă invectivă împotriva papilor simoniaci. Urcând apoi pe cealaltă parte, ajung pe puntea întinsă peste al patrulea brâu.
CÂNTUL XX: Ajunşi pe punte, deasupra celui de-al patrulea brâu, Dante şi Virgiliu privesc spre ghicitori, care sunt pedepsiţi să umble cu capul întors spre spate. Virgiliu îi arată pe câţiva din cei mai vestiţi şi, în legătură cu vrăjitoarea Manto, îi vorbeşte despre Originea Mantovei.
CÂNTUL XXI: În brâul al cincilea sunt pedepsiţi cei care au furat bunurile obşteşti şi care zac în smoală clocotândă păziţi de diavoli. De pe puntea care petrece brâul, cei doi poeţi asistă la chinurile unui duh proaspăt sosit în Infern. Virgiliu cere căpeteniei dracilor să-i lase să-şi continue drumul pe mal şi, însoţiţi de-o ceată de draci, cei doi poeţi trec mai departe.
CÂNTUL XXII: În fundul celei de-a opta bolgii, Dante şi Virgiliu întâlnesc alţi hoţi de bunuri obşteşti. printre ei, Ciampolo di Navarra, care le vorbeşte despre el, despre fratele Gomita şi despre Michele Zanche. Din pricina unui şiretlic al lui Ciampolo, dracii se iau la harţă.
CÂNTUL XXIII: Dante şi Virgiliu coboară în fundul celui de-al şaselea brâu, unde sunt pedepsiţi ipocriţii, care se târăsc sub glugi de plumb; printre ei întâlnesc doi catalani, după care îşi continuă drumul către fundul brânei.
CÂNTUL XXIV: Urcând cu greu povârnişul celei de-a şasea bolgii, Dante şi Virgiliu ajung deasupra unei alte punţi. În fundul celei de-a şaptea bolgii sunt pedepsiţi hoţii; străpunşi de şerpi veninoşi, ei se prefac în cenuşă, revenindu-şi apoi la înfăţişarea lor de mai înainte. În această bolgie  îl înlnesc pe Vanni Fucci.
CÂNTUL XXV: În bolgia a şaptea cei doi poeţi îl mai zăresc şi pe uriaşul Cacus, după care asistă la prefacerea duhurilor în şerpi şi a şerpilor în duhuri. Tot aici întâlnesc pe florentinii Agnello Brunelleschi, Buoso Abati, Puccio Galigai, Cianfa Donati şi Francesco Cavalcanti.
CÂNTUL XXVI: Ajungând în cea de-a opta bolgie, Dante şi Virgiliu zăresc în fundul ei nenumărate flăcări; fiecare învăluie şi ascunde sufletul unui rău sfătuitor. Printre aceştia se găsesc Diomede şi Ulise, care ard dintr-o singură flacără. Ulise îi povesteşte lui Dante călătoria în care şi-a aflat moartea.
CÂNTUL XXVII: După ce se îndepărtează flacăra în care ardeau Diomede şi Ulise, se apropie alta, în care zace duhul lui Guido de Montefeltro. Dante îi vorbeşte despre Romagna, iar duhul îi arată vina pe care o ispăşeşte în Infern. Apoi, cei doi poeţi se îndreaptă către cea de-a noua bolgie.
CÂNTUL XXVIII: În bolgia a noua sunt osândiţi semănătorii de zizanii. Mahomed, Pietro da Medicina, Mosca Lamberti şi Bertrando de Born şi se arată celor doi poeţi, vorbindu-le despre ei şi despre tovarăşii lor de suferinţă.
CÂNTUL XXIX: Vorbind despre o rudă a lui Dante, pedepsităîn bolgia a noua, cei doi poeţi ajung pe punte deasupra bolgiei a zecea de unde se îndreaptă pe malul care desparte Malebolge de puţul uriaşilor. Printre falsificatorii pedepsiţi în această bolgie, doi, Griffolino d'Arrezzo şi Capocchio da Siena, li se arată poeţilor.
CÂNTUL XXX: În cea de-a zecea bolgie poeţii întâlnesc, printre falsificatori, pe Gianni Schicchi şi pe Mirra, apoi pe Adam de Brescia, iar printre mincinoşi pe soţia lui Putifar şi pe grecul Sinone şi iau parte, de asemenea, la cearta dintre Adam şi Sinone.
CÂNTUL XXXI: Cei doi poeţi se găsesc acum pe malul unui puţ păzit de Giganţi. Printre ei îl întâlnesc pe Nemrod, care le adresează cuvinte neînţelese, pe Filalte, strâns înlănţuit, şi pe Anteu, care îi depune pe gheaţa ultimului cerc.
CÂNTUL XXXII: În cercul al nouălea în primul brâu, Caina, unde sunt pedepsiţi trădătorii rudelor, Dante şi Virgiliu îl întâlnesc pe Camicione dei Pazzi, iar în al doilea, Antenora, printre trădătorii de patrie, pe Bocca degli Abati şi la urmă pe contele Ugolino della Gheradesca şi pe Ruggieri degli Ubaldini. 
CÂNTUL XXXIII: Contele Ugolino della Gherardesca povesteşte moartea sa şi a copiilor la închisoare. Apoi, cei doi poeţi, pătrunzând în cel de-al treilea ocol al cercului, unde sunt pedepsiţi cei care şi-au trădat mesenii, întâlnesc pe Alberigo dei Manfredi şi pe Branca d'Orla.
CÂNTUL XXXIV: Dante şi Virgiliu pătrund în Giudecca, cel de-al patrulea şi ultimul brâu din Cocito, unde sunt pedepsiţi trădătorii binefăcătorilor. În mijlocul gheţii stă înfipt Lucifer, care ţine, în cele trei guri ale sale, pe Iuda, pe Brutus şi pe Cassiu. Apoi, cei doi poeţi, trecând prin centrul pământului, ajung, printr-o spărtură în stâncă, să iasă din nou la suprafaţa pământului.

PURGATORIUL
CÂNTUL I: Dante şi Virgiliu se găsesc pe-o insulă din mijlocul căreia se ridică muntele Purgatoriului; Cato, care păzeşte insula, după ce află pricina călătoriei lor, le îngăduie să-şi continuie drumul şi-l sfătuieşte pe Virgiliu să-l încingă pe Dante cu stuful umilinţei şi să-i spele obrazul de negurile Infernului.
CÂNTUL II: De pe malul insulei, cei doi poeţi zăresc o luntre condusă de un înger, din care scoboară o mulţime de suflete ajunse pe această cale în Purgatoriu; printre morţi, Dante recunoaşte pe prietenul său Casella, care-i cântă un cântec de dragoste. Cato dojeneşte duhurile pentru zăbava lor. 
CÂNTUL III: La poalele Purgatoriului, Dante şi Virgiliu întâlnesc o ceată de suflete alături de care îşi urmează drumul, căutând un loc prielnic pentru a urca; unul dintre suflete, regele Manfred, le vorbeşte poeţilor despre sine şi despre tovarăşii săi: cei morţi în blestemul bisericii sunt osândiţi să rămână în Antepurgatoriu un răstimp de treizeci de ori mai mare decât durata excomunicării.
CÂNTUL IV: Ajunşi cu greu pe primul brâu al Purgatoriului, Virgiliu îi explică lui Dante poziţia Purgatoriului faţă de soare; apoi întâlnesc o ceată de duhuri, care au întârziat cu pocăinţa până în pragul morţii. Printre ele, Dante îl întâlneşte pe Belacqua, un concetăţean de-al său. 
CÂNTUL V:

Postări populare